<
>

Contrastele cromatice

Am menţionat într-un alt articol două dintre contrastrele cromatice importante, "noţiuni" valoroase pentru orice persoană care-şi doreşte să stăpânească minime cunoştinţe despre culoare.

CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop în televiziune. - Din fr. contraste.
Sursa: DEX '98

În cele ce urmează voi trece în revistă succint cele şapte tipuri de contrastre cromatice. Aceste noţiuni vă vor fi de ajutor în momentele în care veţi avea nevoie să luaţi decizii legate de felul în care se pot "asorta" culorile în locuinţa sau chiar în garderoba dumneavoastră.
Leonardo da Vinci a fost, se pare, primul artist care a observat faptul că, prin alăturare, culorile se influenţează reciproc. În timp, pictorii au început să utilizeze observaţia maestrului, generând extraordinare efecte vizuale. Această observaţie a lui da Vinci este teoretizată mult mai târziu, ajungând să fie numită Contrast Simultan.

Ca definiţie, contrastul simultan este proprietatea unei culori de a vira tonurile neutre lângă care o aşezăm, către complementara sa. Cu cât culoarea este mai pură, cu atât contrastul devine mai puternic. Acest lucru se întâmplă doar vizual, fiind în mare măsură înlesnit de tipul de lumină care "cade" peste suprafeţele respective. Fiind vorba despre un tip de iluzie optică, acest efect al culorilor nu poate fi suprins de aparatul de fotografiat şi nici imortalizat în picturi.
În amenajările interioarelor dumneavoastră, aproape involuntar veţi ţine cont de aceasta proprietate a culorilor de a se influenţa reciproc.

Imaginaţi-vă un perete alb în faţa căruia aşezaţi un corp de mobilier oranj de mari dimensiuni.
Culorile puternice influenţează atât tonurile neutre alături de care le aşezăm, cât şi culorile cu o intensitate mai scăzută sau pe cele aflate in inferioritate cantitativă, făcându-le să pară a fi mai reci sau mai calde (depinde de complemantara culorii puternice). Astfel albul peretelui din exemplul de mai sus , fiind alăturat portocaliului, va părea mai rece, putând să capete chiar uşoară tentă de albăstrui.
Contrastul simultan, subtil şi complex, se află în strânsă legatură cu Contrastul Complementarelor.
Contrastul complementarelor este extrem de complex şi foarte puternic, implicând contrastul din cadrul unei perechi de complementare (oranj-albastru, roşu-verde, galben-violet); fiecare dintre aceste perechi conţine o culoare principală şi una secundară, o culoare calda şi una rece, o culoare deschisă şi una închisă. Singurele două culori complementare care au valori egale sunt roşul şi verdele.
"Forţa" acestui tip de contrast vine exact din caracteristicile perechilor de complementare, pe care dacă le combinăm aducem automat în "amestec" componenta cromatică a întregului spectru. Există însă un incovenient în folosirea excesivă a complementarelor.

Apelând în mod repetat doar la combinaţiile dintre complementare nu vom face decât să exagerăm, armonia cromatică nerezumandu-se numai la "faimoasa" şi atât de utilizată combinaţie oranj-albastru sau roşu-verde.

Contrastul clar-obscur (sau închis-deschis, sau valoric) este chiar şi prin denumirea pe care o are, cel mai simplu, putând fi observat în paralel cu alte contraste.

Contrastul închis-deschis este un contrast valoric, şi tocmai din acest motiv putem vorbi despre el chiar şi când folosim doar nonculori (alb, negru, gri) sau combinaţii între o culoare şi o nonculoare.
Culorile pure deschise pleacă de la galben, aceasta fiind cea mai deschisă, şi ajung până la graniţa roşu-verde. De la verde (pe cercul cromatic) vorbim de culori închise, violetul fiind cea mai închisă.
Culorile complementare cele mai apropiate din punct de vedere valoric sunt roşul şi verdele.
Dacă nu vă daţi foarte bine seama despre ce vorbesc, încercaţi să fotografiaţi alb-negru un obiect vopsit în roşu şi altul verde; nu veţi reuşi să distingeţi în fotografie nici o diferenţă între cele două corpuri, din punct de vedere cromatic.

Contrastul culorilor în sine, cel mai rudimentar dintre toate contrastele cromatice, este descris ca fiind asocierea a minim trei culori pure mediate cel mai adesea de alb, dar putându-se folosi atât negrul şi griul cât şi culori secundare.

Contrastul este cu atât mai clar diferenţiat cu cât utilizăm culori mai pure şi mai apropiate ce cele trei principale ale spectrului: roşu, galben şi albastru.

Acest tip de contrast este adesea folosit în amenajările minimaliste şi pentru suprafeţe de mici dimensiuni. Ca exemplu, imaginați-vă o încăpere micuţă cu pereţii albi şi mobilier deschis la culoare (lemn natur). O serie de obiecte intens colorate (şi având acelaşi grad de saturaţie) va fi exact ce trebuie pentru a obţine un efect tonic, intens, caracteristici ale acestui tip de contrast al culorilor în sine. Această abordare este recomandată inerioarelor în care domină albul (exclusiv), persoanelor curajoase.

Contrastul cald-rece, numit si caloric, este dat de asocierea unei culori calde cu una rece. Această clasificare a culorilor în calde şi reci este dată de temperatura pe care culorile o inspiră privirii.
Culori calde sunt galbenul, oranjul şi roşul, iar culori reci sunt verdele, albastrul şi violetul. După cum precizam şi mai sus, fiecare pereche de complementare este în sine un contrast caloric.
Pe de altă parte, în funcţie de saturaţia şi varietăţile cromatice ale culorilor, fiecare culoare în sine poate fi "mai caldă" sau "mai rece".

De exemplu, un lila (nuanţă de violet) poate fi numit mai cald decât o anumită calitate de galben desaturat pe care o percepem ca fiind rece, deşi teoretic, galbenul este cald iar violetul rece.
De asemenea, acest tip de contrast caloric poate apărea şi între două nuanţe ale aceleiaşi culori: în apropierea unui lila, un violet purpuriu (care vireaza mult spre roşu) va fi perceput ca fiind cald; lângă un albastru pur, turcoazul va fi perceput ca fiind cald (deşi prin definiţia lui, turcoazul este o culoare rece).

Indiferent care dintre aceste contrastre cromatice veţi folosi pentru interiorul casei dumneavostră, nu uitaţi de raportul calitate - cantitate. Puteţi folosi orice culori pentru a va înfrumuseţa locuinţa, însă acestea vor trebui alese cu atenţie şi folosite moderat.

 



sfaturi
utile

Aici vei găsi o mulțime de sfaturi utile și idei despre ce trebuie să faci când te apuci de treabă.

afla mai multe
de ce
savana?

10 motive pentru care savana este cea mai performantă vopsea din România.

afla mai multe